Voci transilvane


Ansamblul coral Voci Transilvane are in componenta sa trei coruri: Corul mixt FEROVIARIA, Corul barbatesc EUFONIA si Corala feminina CANTABILE.

Corul FEROVIARIA al Sindicatului LIBERTATEA, al C.F. Cluj a fost infiiţat în 1945 ca Ansamblu coral mixt al Regionalei de Căi Ferate Cluj, avându-l ca dirijor-fondator pe dr.AUGUSTIN BENA, preot, profesor, dirijor, compozitor, primul rector al Academiei de Muzică din Cluj.
Din 1994 la conducerea corului este dirijorul  Adrian Corojan.

În cei 15 ani de când la conducere se afla domnul prof. Adrian Corojan, Corul FEROVIARIA a susţinut peste 270 concerte în ţară şi străinătate : Ungaria, Slovacia, Polonia, Germania, Bulgaria, Grecia, Italia, Croaţia, Austria, Turcia, Vatican, Franţa, Belgia  şi Luxemburg; concerte care s-au bucurat de aprecierea unanimă a publicului şi a criticii de specialitate.

Repertoriul ansamblului vocal cuprinde peste 250 de titluri: muzică laică şi religioasă, colinde, lucrări din literatura muzicală românească şi universală, de la compozitorii Renaşterii până la cei contemporani, interpretarea lor făcându-se în limba originală (în 20 limbi).

 

               Componenta Ansamblului coral, iunie 2009:

 

                        1. Viorica Bogos - sopran II
                        2. Daniela Chitiul - alt I
                        3. Dorina Damian - alt II
                        4. Vera Dan - sopran I
                        5. Constantina David -alt II
                        6. Livia Haiduc - alt I
                        7. Felicia Ilies - s.I / s.II
                        8. Marina Jeler - sopran I
                        9. Lăcrămioara Mănuş - alt. I / sopran. II
                      10. Brânduşa Morari - sopran I 
                      11. Adela Maria Roşa - alt II 
                      12. Cosmina Rus - sopran II 
                      13. Claudia Roşu - sopran I 
                      14. Claudia Adriana Rusu - sopran I
                      15. Elena Silipaş - sopran II
                      16. Vioara Temian - sopran I
                      17. Doina Viorica Timiş - alt I
                      18. Steliana Turdean - sopran II
                      19. Veturia Ursa - alt I
                      20. Maria Vanca - alt II
                      21. Cristina Varo - alt II
                      22. Marius Iulian Aron - tenor I
                      23. Dan Donciu - bariton
                      24. Cornel Giurgeanu - bariton
                      25. Cristian Goilă - tenor I
                      26. Eusebiu Lehene - tenor I 
                      27. Lucian Mandi - tenor II
                      28. Licinius Medan - bariton
                      29. Viorel Mocan - bas
                      30. Călin Niţulescu - bariton
                      31. Bogdan Onac - bariton
                      32. Emil Tilicea - bas
                      33. Alexandru Varga - tenor II 

      

                                            Dirijor,  Adrian Corojan